Privire regională de ansamblu
 |
13 Iulie 2009 |
 |
RAIFFEISEN BANK S.A. |
Adresa
Piaţa Charles de Gaulle, Nr. 15
011857 Bucureşti, Sector 1
Telefon
+40-21-306.10.00
+40-21-306.15.54
Fax
+40-21-230.07.00
Website
www.raiffeisen.ro
Optimismul legat de pieţele finaciare, din al doilea trimestru al anului, a continuat şi în iunie însă nu s-a regăsit într-o apreciere a cursurilor. Dacă în cazul pieţelor de obligaţiuni corporatiste situaţia a fost una pozitivă, în cazul acţiunilor s-a înregistrat o tendinţă mai puţinactivă sau chiar o depreciere semnificativă. Trebuie precizat că titlurile finaciare, care au cunoscut o recuperare începând cu luna martie, au cunoscut o diminuare a acestei tendinţe.
La nivel global, în cadrul celei mai puternice economii din lume, SUA, majoritatea indicatorilor economici (inclusiv indicatorul privind încrederea consumatorilor, ISM) şi vânzările de retail par să urmeze o tendinţă descendentă. Piaţa imobiliară şi piaţa forţei de muncă nu dau semne de consolidare. Cel mai scăzut nivel al crizei economice înregistrat de la marea depresiune din 1930, poate fi atins cel mai probabil în a doua jumătate a anului.
În contextul creşterii şomajului şi presiunii inflaţioniste foarte mici, care pentru moment nu pare să se schimbe, dobânzile de referinţă în ţările industrializate, cel puţin pe termen scurt, în următoarele luni, vor rămâne foarte probabil neschimbate la actualele niveluri scăzute. Obligaţiunile guvernamentale cu maturităţi lungi nu au mai înregistrat pierderi de curs. Având în vedere că cel mai probabil vor urma mai mulţi ani cu o creştere economică sub potenţial, şi de asemenea ţinând cont de inflaţia scăzută din trimestrele următoare, ar trebui luat în calcul faptul că randamentele pe termen lung prezintă un potenţial redus de creştere. Totuşi, în ciuda acestei situaţii, cursul acţiunilor guvernamentale se va prezenta bine iar noile emisiunivor fi bine primite. Trebuie menţionată performană în general foarte bună a obligaţiunilor corporatiste în al doilea trimestru al anului 2009. În cazul Eurobondurilor Est-Europene (obligaţiuni de stat şi corporatiste), comparativ cu obligaţiunile guvernamentale din zona Uniunii Economice şi Monetare Europene, randamentele din ultimele luni au cunoscut niveluri scăzute.
În al doilea trimestru al anului, economiile din regiunea Europei Centrale şi de Est s-auaflat sub presiune în special datorită legăturilor strânse cu ţările Uniunii Europene. Dependenţa puternică faţă de cererea venită din ţările dezvoltate UE s-a reflectat în producţia industială, care a scăzut rapid la nivel general. În contextul crizei prezente, pentru foarte multe ţări din regiune sprijinul venit din partea Fondului Monetar Internaţional este deosebit de important în special în vederea stabilizării într-o oarecare măsură a economiilor naţionale. FMI, UE şi BCE cooperează strâns pentru a asigura stabilitatea întregii regiuni. În plus, Lituania şi Croaţia a lansat obligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital, acţiune menită să le sporească resursele finaciare, dar care în acelaşi timp conduce la îmbunătăţirea apetitului pentru risc la investitorii din regiune.