ERNST & YOUNG SRL

 | 

FLORIN VASILICA

  |  16.02.2015

La nivel global, 70% dintre companiile de servicii financiare isi fac un plan de integrare inainte de semnarea unei tranzactii

Institutiile financiare dezvolta intr-o masura tot mai mare planuri bine definite de integrare inainte de finalizarea si semnarea tranzactiilor de fuziuni si achizitii cu scopul de a maximiza valoarea generata.

ERNST & YOUNG SRL

FLORIN VASILICA

FLORIN VASILICA

SPECIALIST CORPORATE FINANCE la ERNST & YOUNG SRL

Documente

Institutiile financiare dezvolta intr-o masura tot mai mare planuri bine definite de integrare inainte de finalizarea si semnarea tranzactiilor de fuziuni si achizitii cu scopul de a maximiza valoarea generata si de a atrage interesul actionarilor, investitorilor si al autoritatilor de reglementare, se arata in studiul EY - Striking the right chord: M&A integration in financial services.

 

Conform studiului, care a sondat opinia a 200 de executivi din sectorul bancar, de asigurari si fonduri de investitii, 70% dintre institutiile financiare si-au definit un plan de integrare si de valorificare a sinergiilor inainte de a finaliza o astfel de tranzactie. Procentul ajunge la 93% in cazul tranzactiilor cu valori ce depasesc 1 miliard USD. Peste doua treimi (69%) dintre institutiile financiare cumparatoare au luat in considerare resursele companiei achizitionate ca parte a programului de integrare si ceva mai mult de jumatate dintre toate companiile respondente (52%) au declarat ca utilizarea unui numar crescut de resurse poate duce la imbunatatirea procesului de integrare.

 

Studiu EY arata ca 29% dintre institutiile financiare care au dezvoltat un plan de integrare anterior semnarii tranzactiei au inregistrat o scadere de 40% a costurilor de integrare estimate initial, tocmai prin valorificarea sinergiilor dintre cumparator si vanzator. Pe de alta parte, doar 12% dintre respondentii care nu au avut definit un astfel de plan inainte de semnarea tranzactiei de achizitii/fuziuni au atins acelasi nivel de reducere a costurilor.

 

Aurelia Costache, Financial Services Industry Advisory Leader, EY Romania, declara:

 

“Studiul, bazat pe experienta din 424 de tranzactii realizate in ultimii trei ani, atinge elementele esentiale pe care institutiile financiare trebuie sa le aiba in vedere in proiectele de integrare: de la planificare, echipa, masurarea beneficiilor, executie pana la resurse umane si tehnologie. Este un studiu cuprinzator, foarte util organizatiilor care acum sunt in proces de realizare a unei tranzactii, pentru a sti in ce zone sa isi plaseze cu prioritate efortul, astfel incat sa asigure succesul integrarii.”

 

Aproape un sfert dintre respondenti (24%) a identificat zona de operatiuni ca fiind prioritara in toate etapele planului de integrare si cu un focus crescut in primele 100 de zile de dupa semnarea tranzactiei. Alti 22% dintre respondenti au mentionat concentrarea eforturilor pe aspecte ce tin de domeniul juridic, de managementul riscului si de conformitate, in timp ce 17% au considerat drept cele mai importante aspectele financiare, de trezorerie si taxe. Functiile de front-office au fost considerate de cei mai multi ca ultimele ce trebuie vizate in cadrul procesului.

 

Resursele umane si tehnologia informatiei joaca un rol determinant in toate etapele procesului de integrare, putand deveni fie factori stimulatori cheie, fie factori ce pot ingreuna procesul. Identificarea unei arhitecturi care sa integreze optim aplicatiile IT si infrastructura celor doua organizatii a fost mentionata drept cea mai mare provocare de catre 27% dintre respondenti. Acest aspect este considerat cel mai dificil de rezolvat de catre managerii din sectorul bancar, de asigurari si fonduri de investitii. 21% dintre respondenti au declarat ca retinerea angajatilor valorosi este cea mai mare provocare in procesul de integrare a resurselor umane. Acest procent ajunge pana la 28% in cazul fondurilor de investitii, reflectand, probabil, concentrarea specifica a expertizei necesare in relatiile cu clientii si investitii intr-un grup relativ restrans de personal.

 

Florin Vasilica, Liderul departamentului de Asistenta in Tranzactii, EY Romania declara:

 

“Piata internationala a serviciilor financiare trece printr-o perioada de reasezare, fapt marcat prin consolidarea jucatorilor de varf, precum si de asezarea pe nise specifice a jucatorilor de o talie mai mica. Piata locala cunoaste in ultimii doi ani un puternic val de consolidare avand la baza si miscarile pietelor externe, dar si o reasezare necesara data de faptul ca piata locala e fragmentata.

 

Cresterea numarului de tranzactii, realizate fie ca entitati ca atare, fie ca portofolii de clienti, provenind din piata bancara, din piata asiguratorilor, de leasing sau din cea a serviciilor de brokeraj a facut ca succesul unei tranzactii sa fie masurat si prin prisma succesului de a integra entitatile post-tranzactie, ca o masura de a emite valoare pentru cumparator.”

 

Cu privire la integrare, experienta locala a EY Romania arata ca valoarea pentru cumparator este maximizata in tranzactiile in care exista:

 

1. O echipa operationala a cumparatorului implicata in totalitatea activitatilor care conduce integrarea sistemelor si activitatile de comunicare cu clientii finali

 

2. O echipa de conducere a procesului profesionista si experimentata, condusa de un consultant extern

 

3. Aspecte legale rezolvate la inceputul procesului prin implicarea unor avocati de top, cu exceptia elementelor de reglementare unde e necesara implicarea autoritatilor (Consiliul Concurentei, BNR, ASF, ANSPDCP etc.) si

 

4. Cumparator si vanzator interesati de o tranzactie corecta, si nu una in termeni oportunisti.

 

In ultimii 2 ani, in Romania, EY a asistat in tranzactii din domeniul bancar, asigurari, leasing (financiar si operational) si brokeraj, si este principalul partener de consultanta pentru piata serviciilor financiare.

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.