ERNST & YOUNG SRL

  |  15.04.2015

Europa conduce la nivel de capital atras cu cinci din Top 10 cele mai mari tranzactii la nivel global

Activitatea de listari publice initiale de la nivel global (IPO) a inregistrat un demaraj lent in acest an comparativ cu 2014, inregistrandu-se 252 de oferte publice care au atras 38,2 miliarde USD in primul trimestru.

Astfel, avem de-a face cu o scadere de 4% a volumului si de 19% a numarului de listari fata de aceeasi perioada a anului trecut – se arata in buletinul trimestrial realizat de EY, Global IPO Trends: 2015 Q1. Comparativ cu ultimul trimestru din 2014, s-a inregistrat o scadere de 31% a listarilor si de 47% a capitalui atras.

 

Unul dintre indicatorii unei piete IPO sanatoase este reprezentat de varietatea sectoarelor din care provin companiile care se listeaza. La nivel global, companiile din sectorul industrial ocupa primul loc in privinta numarului de listari, cu 27% din capitalul atras, devansand companiile din sectorul energetic (13%) si pe cele din telecomunicatii (11%). In termeni de volume ale tranzactiilor, companiile din sectorul industrial ocupa tot primul loc, cu 18% din totalul de la nivel global, urmate indeaproape de companiile din domeniul sanatatii (15%) si al inaltei tehnologii (14% din listarile de la nivel global).

 

In primul trimestru din 2015, emisiunile de actiuni sprijinite de fondurile private de investitii si de cele cu capital de risc au reprezentat 17% din volumul global de tranzactii si 32% din capitalul atras. Aceste cifre au fost chiar mai mari in S.U.A. si Europa – de 55% si de 37% ca numar de IPO, respectiv de 51% si de 54% ca volum.

 

Volatilitatea crescuta va avea impact asupra activitatii IPO
Pentru restul acestui an, activitatea IPO este estimata sa se intensifice, dar va fi caracterizata de variatii regionale si volatilitate crescuta, generate de mai multi factori externi, de la alegeri politice, la schimbari ale politicilor monetare, conform Mariei Pinelli, Global Vice Chair – Strategic Growth Markets:

 

"Pe masura ce volatilitatea creste, oportunitatile se vor mentine, insa conditiile ar putea deveni mai putin predictibile. Este posibil ca numarul de retrageri sau de amanari sa creasca, prin urmare companiile care intentioneaza un IPO trebuie sa fie capabile sa se miste rapid atunci cand se vor deschide ferestre de oportunitate pe piata, deoarece este foarte posibil ca acestea sa nu ramana deschise prea mult timp."

 

Piata IPO din S.U.A. ia o pauza
Piata din S.U.A. a inregistrat doar 38 de IPO in T1 2015, in valoare de 5,6 miliarde USD – in scadere fata de cele 71 de tranzactii din T1 2014, reprezentand 12 miliarde USD. Acest fapt claseaza S.U.A. in urma regiunilor Asia-Pacific si EMEIA dupa ambii parametri in acest trimestru. Bursele americane au generat o singura emisiune de actiuni din top zece IPO la nivelul trimestrului; NASDAQ a cazut pe locul trei ca numar de tranzactii in topul liderilor bursieri mondiali, in vreme ce NYSE a cazut pe locul trei din punct de vedere al volumelor.

 

Zona Asia-Pacific conduce la nivel de volum al tranzactiilor
Cu cele 145 de IPO care au atras 15,8 miliarde USD, zona Asia-Pacific a inregistrat mai multe tranzactii ca oricare alta regiune in T1 2015. Patru dintre cele mai mari zece IPO din intreaga lume din primul trimestru au avut loc in zona Asia-Pacific, fiind distribuite intre bursele din Malaezia, Thailanda, China si Hong Kong.

 

EMEIA detine primul loc la nivel de capital atras
Cu cele 16,8 miliarde USD atrase, regiunea EMEIA s-a clasat pe prima pozitie in termeni de capital atras, devansand S.U.A. si zona Asia-Pacific, iar prin cele 67 de IPO-uri a ocupat locul doi, dupa Asia-Pacific, ca numar de tranzactii. Londra s-a clasat in pozitia de top, cu un numar combinat de 17 listari noi pe London Main Market si AIM luate impreuna, volumul total atins fiind de 3,4 miliarde USD.

 

In T1 2015, tranzactiile europene au reprezentat cinci din primele zece tranzactii la nivel global. In intreaga regiune, se manifesta un apetit sanatos pentru investitii si o dorinta robusta de participare la noi emisiuni de actiuni. Acestea sunt incurajate de conditiile monetare favorabile – inclusiv recent implementatul program de Quantitative Easing – de apetitul crescut al investitorilor si de valorile de listare in crestere.
 

COMENTEAZA ARTICOLUL:




Incarca alt captcha.